Până să mă căsătoresc am locuit în permanență la apartament cu familia mea. Eram obișnuit să am căldură permanent iarna fără să fac un efort prea mare. Dacă îmi doream mai puțină sau mai multă căldură, trebuia doar să învârt butonul de la calorifer în stânga și în dreapta, cam la asta se limita tot.
După ce m-am căsătorit, am știut că trebuie să fac o schimbare și să mă mut. Soția mea, de loc de la țară, își dorea foarte mult să locuiască la casă, deși eu nu prea eram încântat de această idee. A tot insistat, spunea că vom avea mai mult spațiu acolo, că vom avea o curte mare și frumoasă, așa că până la urmă m-am lăsat convins.
Am început să ne proiectăm casa, am apelat la ajutor specializat și a venit momentul când trebuia să alegem modul de încălzire a locuinței. Soția mea a spus fără să se gândească prea mult că ar trebui să alegem centrale termice pe combustibil solid, că asta a avut și ea la casa părinților și că au funcționat foarte bine. Am fost de acord, oricum nu mă pricepeam prea bine la acest capitol din moment ce eu până atunci doar am învârtit butonul unui calorifer.
Am apelat la ajutorul unui instalator care ne-a recomandat el un model de centrală „foarte ieftin și foarte bun”. Comparativ cu alte modele ce le găsisem eu pe Google, acest model părea chiar prea ieftin și încă de atunci mi-am pus semne de întrebare. Dar m-am gândit că instalatorul e priceput, știe ce face și m-am lăsat pe mâna lui.
Problema era că oricum trebuia să ne grăbim, pentru că era deja târziu. Altfel am fi rămas fără căldură în iarna care se apropia cu pași repezi. Zis și făcut. Instalatorul a dat comandă de „centrala minune” a instalat-o, ne-a spus cum se folosește, și-a luat banii și a plecat. Mi-a fost destul de greu la început să aprind focul și era foarte enervant că trebuia să-l verific din oră în oră dar m-am obișnuit într-un final.
Totul a fost frumos, până când într-o zi s-a întrerupt energia electrică, cum se mai întâmplă de altfel în zonele rurale. Eu încărcasem bine centrala cu lemne pentru că afară era destul de frig și uitasem complet de riscurile care pot apărea atunci când se întrerupe energia electrică.
Țin minte și acum cum am trecut prin camera tehnică și sunetul acela înfiorător m-a speriat. Se auzea ca și cum centrala era aproape să explodeze, presiunea crescuse foarte mult, lemnele ardeau foarte puternic dar curentul lipsea cu desăvârșire.
Panicat, nu știam ce să fac așa că am sunat la instalator. Acesta îmi spune: Scoate lemnele din centrală. Ce putea fi mai frumos decât să scot niște lemne în flăcări din centrală? Pot spune doar un lucru, a fost oribil, iar când am scăpat am fost cel mai eliberat.
A venit soția acasă și i-am povestit întâmplarea. Atunci am decis împreună că trebuie să alegem alt model de centrală, mai sigur. Astfel am ajuns să folosim centrala Stropuva. Dintre toate tipurile de centrale termice. centrala Stropuva este cea mai sigură. Explozia acesteia este puțin probabilă, iar alte defecțiuni și incidente care pot să apară nu pun viața în pericol. Ca să nu mai spun de autonomie! Cu centrala Stropuva am uitat ce înseamnă să mergi din oră în oră să pui pe foc!
Ca un sfat final, vă recomand să vă interesați foarte bine atunci când luați o decizie atât de importantă. Până la urmă, e vorba și de viața voastră!